Istoria barajului Vidraru, unul dintre obiectivele strategice ale sistemului energetic românesc, s-a scris de-a lungul a peste cinci ani şi jumătate, cu eforturi materiale şi umane greu de imaginat.
Realizată prin punerea în practică a unui concept modern, ce a permis captarea apelor dintr-un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 745 kmp, amenajarea Vidraru – formată din lacul cu acelaşi nume, barajul din beton în dublu arc, galeria de aducţiune, centrala subterană şi galeria de fugă – rezistă de o jumătate de secol, iar specialiştii spun că nici n-am avea motive reale de îngrijorare pe viitor.
Barajul Vidraru, dat în folosinţă în anul 1966, este cel mai mare baraj în arc din România, iar la data inaugurării sale se clasa, cu cei peste 166 de metri înălţime, între primele cinci baraje în arc din Europa, ocupând locul 9 pe plan mondial. Deşi ierarhia s-a modificat, iar Barajul Vidraru a ajuns pe locul 27 între barajele de acest tip din lume, edificiul rămâne în continuare unul dintre cele mai sigure.
Debutul amenajării hidroelectrice de pe râul Argeș a însemnat un exod muncitoresc spre acest loc. La apogeul lucrărilor, aici munceau aproape 10.000 de oameni, cei mai mulți veniți direct din Moldova, unde se finalizase barajul de pe Bicaz, un baraj cu greutate, construit în stil sovietic.
Vidraru a fost însă gândit ca o bijuterie și din acest motiv nu s-a făcut rabat de la materiale. Mai mult, centrala a fost echipată cu turbine și generatoare de ultimă generație, cu aparatură la nivelul celei mai bune tehnologii de la acel moment. Cehoslovacii de la Skoda au venit special pentru montarea turbinelor. La fel și italienii de la Pirelli, care s-au ocupat de cablurile de înaltă tensiune.
Investiția a costat 1.645 milioane de lei, în banii vremii, și a fost amortizată în 28 de ani. Până acum nu s-au făcut retehnologizări sau modificări majore, având în vedere faptul că centrala a funcționat foarte bine cu tehnologia de atunci. Singura noutate este sistemul de alarmare instalat ulterior.
Istoria acestui edificiu s-a scris de-a lungul a peste cinci ani și jumătate, timp în care s-au realizat volume astronomice de lucrări: s-au forat 42 de km de galerii subterane, s-au excavat 1,77 milioane mc de rocă, s-au turnat circa 930.000 mc de beton și au fost montate 6.300 de tone de echipamente electromecanice.
Din 1961, când a început construcţia, şi până în 1966 (perioadă în care, în paralel, s-a lucrat şi la Hidrocentrala de pe Argeş) aici s-au cheltuit 1,47 miliarde lei (valoarea de la acea vreme), iar investiţia a fost amortizată în 28 de ani.Totul cu o forţă de muncă uriaşă, tradusă în zeci de mii de ore de muncă în condiţii deosebit de grele şi o grămadă de accidente despre care nimeni n-a suflat o vorbă.
Dat în folosință în anul 1966, barajul Vidraru este cel mai mare baraj în arc din România, iar la data inaugurării sale se clasa, cu cei peste 166 de metri înălțime în primele cinci baraje în arc din Europa, ocupând locul 9 pe plan mondial. Deși ierarhia s-a modificat, barajul clasându-se acum pe locul 27 între barajele de acest tip din lume, edificiul rămâne în continuare unul impresionant.
Totul a fost făcut cu o forță de muncă uriașă, tradusă în zeci de mii de ore de muncă în condiții deosebit de grele. Nenumărate accidente au avut loc, despre care nu s-a mai vorbit deloc. 80 de morți oficial, însă, conform surselor, neoficial, se vorbește de peste 400 de pierderi de vieți omenești. (sursa: Volumul ”50 de ani Hidrocentrala Vidraru”)