Ana Maria Bărbosu este noua stea a gimnasticii românești. Ea a câștigat toate cele 6 medalii de aur puse din concursul junioarelor și speră să câștige și viitoarele competiții.
Ana Maria Bărbosu a câștigat toate cele 6 medalii de aur de la Campionatele Europene. Gimnasta a luat aurul la individual și în finalele pe aparate. Aceasta a adus cele mai multe puncte în victoria României în triunghiularul de la Palma de Mallorca.
Cea mai valoroasă gimnastă a României a explicat care este programul ei înainte de competiții, dar și cum reușește să fie pe primul loc.
„În primul rând, toată ziua respectivă dacă aș avea concursul pe la prânz, singura dată când pun mâna pe telefon, este să opresc alarma și atât. Îmi pregătesc echipamentul de o zi înainte, să știu că e bine pus acolo, cu tot cu costum, parfum, fixativ, treningul de concurs”, spune Ana Maria.
Victorie la Palma de Mallorca
Echipa de gimnastică a României a participat, în ultima parte a săptămânii trecute, la un concurs de verificare în Spania, la Palma de Mallorca, unde a fost și un stagiu de pregătire împreună cu gimnastele spaniole și cele din Suedia. Federația Română de Gimnastică a anunțat și care au fost sportivele care au concurat: „Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Antonia Duţă şi Andreea Preda. Lilia Cosman a concurat doar la 3 aparate. Gimnastele sunt însoţite în Spania de antrenorii Camelia Voinea, Cristian Moldovan, Patrick Kiens, Corina Moroșan, Gina Groza Gogean și Ramona Micu”.
Sărituri: Sabrina Maneca Voinea-13.800 ( D-5), Antonia Duţă-13.450 (D-4.6), Amalia Ghigoarţă-12.800 (4.2), Ana Maria Bărbosu- 12.750 (D-4.2), Andreea Preda- 12.750 (D-4.2), Lilia Cosman-13.000 (D-4.2);
Paralele: Ana Maria Bărbosu – 13.900 (D-6.2), Andreea Preda- 12.750 (D-4., Antonia Duţă-11.650 (D-4.9), Sabrina Maneca Voinea-11.300 ( D-4., Amalia Ghigoarţă-10.650 (4.2), Lilia Cosman-12.050 (D-4.7);
Bârnă: Ana Maria Bărbosu – 13.350 (D-5., Amalia Ghigoarţă-13.050 (D-5.1), Sabrina Maneca Voinea-13.000 ( D-6.0), Antonia Duţă-12.500 (D-5.3), Lilia Cosman-12.500 (D-5.3), Andreea Preda- 12.350 (D-4.9);
Sol: Sabrina Maneca Voinea-13.350 ( D-5.7), Ana Maria Bărbosu – 12.950 (D-5.4), Amalia Ghigoarţă-12.800 (D-5.4), Andreea Preda- 11.950 (D-4.7), Antonia Duţă-11.950 (D-4.7).
Gimnastele fac parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane!” coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu şi finanţat de OMV Petrom.