România are o nouă stea a gimnasticii: 6 medalii de aur pentru Ana Bărbosu la Campionatele Europene pentru junioare

0

Ana Maria Bărbosu este noua stea a gimnasticii românești. Ea a câștigat toate cele 6 medalii de aur puse din concursul junioarelor și speră să câștige și viitoarele competiții.

Ana Maria Bărbosu a câștigat toate cele 6 medalii de aur de la Campionatele Europene. Gimnasta a luat aurul la individual și în finalele pe aparate. Aceasta a adus cele mai multe puncte în victoria României în triunghiularul de la Palma de Mallorca.

Cea mai valoroasă gimnastă a României a explicat care este programul ei înainte de competiții, dar și cum reușește să fie pe primul loc.

„În primul rând, toată ziua respectivă dacă aș avea concursul pe la prânz, singura dată când pun mâna pe telefon, este să opresc alarma și atât. Îmi pregătesc echipamentul de o zi înainte, să știu că e bine pus acolo, cu tot cu costum, parfum, fixativ, treningul de concurs”, spune Ana Maria.

Victorie la Palma de Mallorca

Echipa de gimnastică a României a participat, în ultima parte a săptămânii trecute, la un concurs de verificare în Spania, la Palma de Mallorca, unde a fost și un stagiu de pregătire împreună cu gimnastele spaniole și cele din Suedia. Federația Română de Gimnastică a anunțat și care au fost sportivele care au concurat: „Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Antonia Duţă şi Andreea Preda. Lilia Cosman a concurat doar la 3 aparate. Gimnastele sunt însoţite în Spania de antrenorii Camelia Voinea, Cristian Moldovan, Patrick Kiens, Corina Moroșan, Gina Groza Gogean și Ramona Micu”.

Sărituri: Sabrina Maneca Voinea-13.800 ( D-5), Antonia Duţă-13.450 (D-4.6), Amalia Ghigoarţă-12.800 (4.2), Ana Maria Bărbosu- 12.750 (D-4.2), Andreea Preda- 12.750 (D-4.2), Lilia Cosman-13.000 (D-4.2);

Paralele: Ana Maria Bărbosu – 13.900 (D-6.2), Andreea Preda- 12.750 (D-4., Antonia Duţă-11.650 (D-4.9), Sabrina Maneca Voinea-11.300 ( D-4., Amalia Ghigoarţă-10.650 (4.2), Lilia Cosman-12.050 (D-4.7);

Bârnă: Ana Maria Bărbosu – 13.350 (D-5., Amalia Ghigoarţă-13.050 (D-5.1), Sabrina Maneca Voinea-13.000 ( D-6.0), Antonia Duţă-12.500 (D-5.3), Lilia Cosman-12.500 (D-5.3), Andreea Preda- 12.350 (D-4.9);

Sol: Sabrina Maneca Voinea-13.350 ( D-5.7), Ana Maria Bărbosu – 12.950 (D-5.4), Amalia Ghigoarţă-12.800 (D-5.4), Andreea Preda- 11.950 (D-4.7), Antonia Duţă-11.950 (D-4.7).

Gimnastele fac parte din programul „Ţară, ţară, vrem campioane!” coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Bellu şi finanţat de OMV Petrom.

O tânără româncă este campioană mondială la Olimpiada Aritmetică Mentală de la Dubai

0

Imnul României a fost auzit, în această săptămână, la Dubai, iar tricolorul a fost fluturat pe scenă, la Olimpiada Internațională de Aritmetică Mentală: micuța Antonia Popescu Burchi a dus cu mândrie numele țării noastre la cel mai înalt nivel câștigând titlul de campioană mondială, Champion of Champion, la categoria 10 ani!

Profesoara care a ajutat-o pe Antonia să câștige premiul cel mare, la doar 10 ani, este Prof. Nomin Damdin, de la Școala Nomin Jyuku, care și-a făcut o pasiune din a învăța copiii cum să facă calcule complexe, în minte.

România are valori reale care merită promovate!
Aritmetica mentală este o metodă specifică de învățare a copiilor. Copiii nu studiază pur și simplu matematica așa ca la școală. Ei sunt învățați să facă calcule folosind abacul sau sorobanul.

Soroban sau abacul japonez este un instrument utilizat pentru efectuarea unor calcule matematice complexe cu o viteză considerabilă. Este considerat a fi printre primele instrumente de calcul inventate în lume, cu o vechime de circa 2500 de ani.

Pe soroban se pot efectua operații matematice simple, dar cu numere foarte mari: scădere, adunare, înmulțire, împărțire etc.

Ideea învățării utilizării sorobanului este aceea de a obișnui creierul cu aceste calcule și de a le efectua, ulterior, mental, fără ajutorul nici unui instrument.

Acești milionari nu cumpără iahturi și insule, dar salvează mii de copii

0

Există pe acest pământ oameni care nu trăiesc doar pentru ei înșiși, ci și pentru cei din jur. Acești oameni nu vor să cheltuie banii pe iahturi de lux sau avioane private, ci preferă să facă acte de caritate, pentru a-i ajuta pe cei nevoiași.

Mai jos, vom vorbi despre 8 celebrități care preferă să-și împartă averea cu oamenii mai puțin norocoși.

Gosha Kutsenko

Actoru, cântărețul și scenaristul Gosha Kutsenko a înființat în anul 2011 fundație care îi ajută pe copiii care suferă de paralizie cerebrală. De două ori pe an, Gosha Kutsenko organizează concerte la care participă colegii și prietenii săi.

Natalia Vodianova

Modelul Natalia Vodianova a înființat și ea o fundației, este vorba de Fundația Naked Heart for Children, implicată în construirea locurilor de joacă pentru copii. De asemenea, fundația înființată de Natalia Vodianova oferă asistență terapeutică și psihologică familiilor în care există copii cu dizabilități.

Modelul organizează adesea evenimente de caritate la care sunt invitate celebritățile care vor să strângă bani în scopuri caritabile.

Konstantin Khabensky

Actorul rus Konstantin Khabensky a înființat o fundație pentru copiii cu cancer. Doar în anul 2013, fundația sa a reușit să salveze viața a 130 de copii. Konstantin Khabensky este de părere că viața omului este cea mai importantă. Actorul este foarte fericit atunci când vede bucuria din ochii mamelor a căror copii au fost salvați.

Chulpan Khamatova

Actrița Chulpan Khamatova a înființat în 2916 o fundație implicată în sprijinirea copiiloR. Fundația „Give Life” oferă, de asemenea, asistență psihologică copiilor bolnavi și caută donatori de sânge.

Keanu Reeves

Actorul canadian Keanu Reeves duce o viață simpli și nu se sfiește să vorbească cu oamenii fără adăpost. Keanu Reeves nu poate să înțeleagă de ce oamenii au nevoie de iahturi și avioane private pentru a fi fericiți. Deși are foarte mulți bani, actorul canadian nu și-a cumpărat o casă a lui, deoarece preferă să locuiască cu chirie.

Keanu Reeves nu și-a cumpărat nici măcar o mașină, iar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul folosește transportul public. Actorul a înființat o fundație și luptă pentru drepturile animalelor.

Leonardo DiCaprio

Când a început să câștige sume mari de bani, actorul Leonardo DiCaprio a realizat că banii nu aduc fericirea. În anul 1998, DiCaprio a înființat o fundație caritabilă și a donat 15 milioane de dolari unor organizații.

Kate Middleton

Deși ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a fost acuzată deseori de jurnaliști că nu are un comportament demn de un membru al familiei regale, aceasta nu a răspuns atacurilor și a continuat să poarte haine simple de la branduri precum Zara sau H&M. Kate Middleton preferă să împartă banii unor persoane care chiar au nevoie de ei, de aceea face multe acte de caritate.

Angelina Jolie

Angelina Jolie a înființat mai multe fundații caritabile pentru a-i ajuta pe copiii din Africa, iar în anul 2013, actrița a fost premiată pentru actele sale de caritate.

Din fericire, aceasta nu este lista completă cu persoanele care fac fapte bune. Numărul lor, crește de la zi la zi, iar asta ne bucură foarte mult.

Neurochirurgul Vlad Ciurea: „Cititul, întâlnirile cu oameni dragi, muzica bună, ciocolata, dar mai ales dansul țin creierul sănătos”

0

Creierul se îmbolnăvește din cauza noastră, pentru că nu știm să protejăm această „bijuterie”. Îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon, dar și pentru că nu facem câteva exerciții simple de respirație imediat după trezire.

Creierul suferă și dacă avem un mic dejun agitat, dacă mâncăm pe drum sau vorbind la telefon, dacă îl supunem unui efort continuu, fără să-i dăm nimic în schimb, a spus neurochirurgul Vlad Ciurea, la interviurile Libertatea Live.

„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul”, spune medicul care peste 50 de ani a operat creiere.

Profesor doctor Alexandru Vlad Ciurea a fost 10 ani directorul Spitalului de Urgență Bagdasar-Arseni, în care a lucrat 50 de ani. Neurochirurgul a făcut aproape 23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat numai copii, cel mai mic având două zile.

NE ÎMBOLNĂVIM PENTRU CĂ NU VORBIM, PENTRU CĂ NE IZOLĂM

„Dacă ne izolăm în tabletă, în telefon, creierul se îmbolnăvește. Ați văzut cum trăiesc acum oamenii? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim în grup, nu izolați”, mai spune neurochirurgul Vlad Ciurea. Primii pași pentru un creier sănătos sunt foarte simpli și la îndemâna tuturor.

Ne trezim devreme, facem câteva exerciții de repirație și bem două pahare de apă la temperatura camerei. „Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei. Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, mai spune neurochirurgul.

În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi dimineața are și răspunsul. „A doua zi găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit”, subliniază profesorul Vlad Ciurea.

CREIERUL NU IUBEȘTE GRĂSIMEA, TUTUNUL ȘI ALCOOLUL, DAR ÎI PLACE CIOCOLATA NEAGRĂ

Țigările au același efect negativ asupra creierulului ca și asupra inimii. Micul dejun trebuie să fie liniștit, nu pe fugă și în picioare.

„Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie, și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierul. Este foarte important!”, subliniază Vlad Ciurea.

Creierul nu acceptă grăsimea, slănina, dar în schimb îi place dulcele Neurochirurgul mai spune că este mai sănătoasă pentru creier carnea cu puține calorii decât slănina.

În școlile din Spania a fost introdusă o nouă disciplină − „Respectul față de animale”

0

Animalele trebuie respectate deoarece și ele sunt ființe exact ca și noi, care merită dragoste, compasiune, toleranță. Acest principiu ar trebui să fie o valoare în lumea întreagă.

„Respectul față de animale”, este o nouă disciplină introdusă în programul școlar în Spania și are drept scop de a educa și a cultiva copiilor dragostea față de animale și de a-i învăța să respecte emoțiile animalelor.

Elevii din școlile din Aragón, comunitate autonomă din nord-estul Spaniei, vor învăța ce înseamnă respectul față de necuvântătoare. Noua disciplină a fost implementată în cadrul programului ʺMundo Animal.ʺ

Departamentul pentru Educație, Cultură și Sport al Guvernului din Aragón promovează și susține această idee pentru a învăța copiii să respecte alte ființe vii care îi înconjoară.

Elevii ar trebui să studieze diverse domenii legate de animale în funcție de vârsta lor. Elevii din clasele primare vor învăța „fauna urbană în mediul școlar”, apoi vor învăța sentimentele animalelor și viața acestora.

În plus, „animalele urbane” sunt supuse celui mai crud tratament din partea oamenilor.

Ministerul Educației a asigurat că nu se vor organiza dezbateri în ceea ce privește tratamentul dur al taurilor, și nici nu vor aborda subiecte privind vânătoarea sau pescuitul. Ei speră să insufle copiilor ideea că trebuie să îi respecte pe frații lor mai mici, cu care aceștia interacționează în fiecare zi.

Ei au explicat, de asemenea, că ideea principală este grija față de animale și tratamentul responsabil al acestora. De asemenea, cultivă copiilor sentimentul de empatie față de necuvântătoare și îi învață să respecte drepturile animalelor.

Poate că nu este o idee atât de rea? Ce părere aveți?

Echipa AutoVortex s-a întors acasă cu medalia de aur de la Campionatul Internațional de Robotică din Libia

0

Victorie! Așa a sunat strigătul de bucurie al Echipei Raționale de Robotică Autovortex  a României, ieri, pe Aeroportul Otopeni, la întoarcerea campionilor de la concursul din Libia. Tinerii românii au reușit să ofere, dincolo de granițe, o lecție de profesionalism, de bună educație și de entuziasm pentru viitorul omenirii. O echipă de vis, care a reușit să obțină locul întâi la competiția internațională din Tripoli (Libia), format din liceeni extrem de bine pregătiți și îndrumați de managerul de la AutoVortex, Ionuț Valentin Panea, asistent  profesor la ASE.

Cei plini de emoții au fost părinții, care așteptau, cu sufletul la gură, aeronava de la  Istanbul. ” Am avut oarece rețineri când am auzit că acest concurs va fi în Libia. Dar am primit garanții că totul va fi bine și acest lucru a fost confirmat prin buna organizare. Am ținut legătura permanent cu băiatul meu care mi-a spus că totul a fost pregătit ca la carte, iar copiii noștri au dovedit lumii întregi că sunt niște campioni”, ne-a declarat tatăl lui Răzvan Boabeș, care a stat parcă pe ghimpi, până și-a luat în brațe băiatul.

La rândul său, mama lui Alex Costea, nu mai avea stare. ”Sunt niște copii foarte buni. Este meritul lor, au muncit foarte mult. Este cu atât mai mult de lăudat, ținând cont de aceste vremuri. Alex și-a sacrificat multe bucurii ale copilăriei, tocmai pentru a învăța robotică și informatică”.

Plin de energie, după un drum așa de lung,  profesorul Ionuț  Panea ne-a povestit întreaga aventură: ”Am ajuns tocmai în Libia. A fost frumos. Nu ne-a obligat nimeni să ne ducem acolo. Toți râdeau de noi, spuneam să ne luăm doar bilet de dus. Ne-am întors în viață, și cu locul întâi și calificați la mondiale. Prima echipă din lume calificată. O adevărată aventură, am reușit să aduc o echipă de copii foarte frumoși. În luna aprilie ne vom duce în America. Nu știu ce a fost în minte părinților de i-au lăsat. În ultimul moment ne-am luat biletele. Nu știam unde o să stăm în Libia. Acolo, ne-am simțit ca niște exponate. Toată lumea de acolo vroia să ne cunoască, să facă poze. Eram ca vedetele”.

Acesta ne-a explicat că echipa AutoVortex funcționează de 11 ani și se face, permanent, schimbul de generații. ”Pentru acești copii, este o experiență unică, pentru unii este primul an, iar pentru alții, prima săptămână. Ne-am cunoscut din mers, dar am fost o echipă”.

Cudrici Sebastian Dimitrie, liderul  echipei  AutoVortex de trei ani, ne-a declarat că  se simte împlinit: ” O să dăm totul în SUA. Am învățat de la cei mari ce înseamnă succesul. Am făcut  mai întâi programare, apoi, design, și am participat activ la roboți”.

Singura fată din echipă, Ioana Maria Dicu, susține că a fost o experiență unică. ” Am fost tratată foarte frumos, ca fată, în Libia, nu am avut probleme. Urmează să mergem la mondialele din SUA. De mică eram curioasă, îi întrebam pe părinții mei cum este cu roboții, iar la liceu am zis să-mi dau o șasă să înțeleg ce înseamnă construcția unui robot”.

Echipa Națională de Robotică a României AutoVortex a obținut locul 1 la Campionatul Internațional de Robotică din Libia desfăşurat în perioada 17-18 februarie 2022 la Tripoli. Perioada a coincis cu sărbătoarea zilelor festive legate de Revoluția din Libia.

În urma câştigării medaliei de aur şi a locului 1, Echipa Națională de Robotică a României AutoVortex a obținut invitația de a participa la Campionatul Mondial de Robotică ce se va desfăşura fizic în perioada 20-23 aprilie 2022 la Houston, SUA.

Echipa este condusă de studenta eminentă Lipianu Ana Andreea de la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi coordonată de asist. univ. dr. Panea Ionuț Valentin din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

„O femeie mai poţi găsi, dar o soţie, mai greu” . Mircea Albulescu spunea că nu doreşte nimănui singurătatea

0

După pierderea soţiei, artistul îşi renovase casa şi se refugiase în teatru şi în poezie. Mircea Albulescu spunea că cel mai sigur moment al vieţii este m0artea. A făcut roluri antologice în teatru şi în film. Cine nu a reţinut scena sodomizării lui Victor Petrini din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), în care actorul întruchipa un deţinut transformat în gardian monstru0s?

„Chiar dacă sunt vesel, sau dacă vreau să plâng, sunt eu cu mine însumi, râd de mine sau mă plâng pe mine”, mi-a spus artistul, într-un interviu, pe care i l-am luat acum câţiva ani. Vă apasă bătrâneţea? O, nuuuuuu. Ziua mea o petrec la o cârciumă cu câţiva prieteni de-ai mei, doi dintre ei au fost chiar în clasă cu mine, la teatru. Vor fi invitaţi meşterii Beligan, Moraru, Dinică, alături de Sanda Toma. Sunt bucuros că radioul mă sărbătoreşte.

S-a transmis Radio România Cultural, „Bătrânul şi marea”, spectacol coordonat, în întregime, de mine. Eu am centrat, eu am dat cu capul. Ce să zic? Am înregistrat pentru Teatrul Naţional Radiofonic peste 300 de roluri. S-a înfiinţat site-ul www.eteatru.ro, coordonat de Costin Tuchilă… Îmi fac o mare bucurie, am iubit şi iubesc radioul foarte mult.”

Care sunt tristeţile dumneavoastră?

„Cea mai mare tristeţe a mea este singurătate. Ea, soţia mea, a decedat… A fost foarte greu de suportat. După pierderea ei, am aruncat casa pe geam, nu a mai rămas nimic, dar chiar nimic din mobilierul vechi. Am fost împreună 55 de ani, unde mă întorceam era un lucru de-al ei, se crease o dependenţă între noi.

Am spart uşi, am dărâmat pereţi, am făcut alţi pereţi, alt birou. Am proiectat o oglindă mobilă, care se mişcă dintr-o parte în alta, într-un perete. Oglinda e invenţia mea. Am dat şi cărţile, le-am păstrat doar pe ale mele şi volumele de specialitate. Poveştile altora nu le-am păstrat, îmi ajung poveştile mele, chiar dacă sunt vesel, sau dacă vreau să plâng sunt eu cu mine însumi, râd de mine, sau mă plâng pe mine.”

Declaraţi că „o femeie mai poţi găsi, dar o soţie, mai greu”.

„Cu o soţie ajungi într-un soi de relaţie, în care eu am ajuns cu soţia mea. Nu pe toţi ne iubeşte Dumnezeu atât de tare, încât să ne ia fulgerător de aici. Pe aceştia îi iubeşte Dumnezeu cel mai tare, pentru restul e suferinţă. Totuşi, ce vină are omul de lângă tine, care se chinuie atâta şi atâta alături de cel bolnav? Cât de mult trebuie să te lupţi pentru viaţă?

Cunoşteam un instructor de zbor, avea o elevă foarte bună, la Clinceni, la şcoala de zbor. Într-o zi, s-au prăbuşit amândoi. Când au fost găsiţi, el era uşor aplecat, încerca să repornească motorul până la un metru de pământ. N-a fugit, nu s-a dat deoparte. Am fost adânc impresionat de această încăpăţânare de a lupta până la capăt. Noi putem să fim până la capăt, nu numai să facem. „Trăieşte-ţi viaţa până în ultima clipă” este deviza mea.

Trebuie să vii aşadar mai devreme la teatru ca să te goleşti de tine însuţi, ca să poţi intra în pielea personajului. Într-o sticlă de un litru încape numai un litru, într-o teacă nu încape decât o singură sabie. Eu trebuie să mă golesc de mine însumi ca să pot să-mi asum problematica lui, a personajului. Încet, încet, mă uit pe mine şi uit de toate problemele care vin cu nemiluita peste capul unui om De foarte multe ori, reuşesc să mă golesc de toate aceste probleme. Când nu reuşesc, mă simt foarte rău, eu cu mine însumi.”

Cum reuşiţi, după un rol, să vă întorceţi la dumneavoastră, la omul Albulescu?

„Eu am avut o şansă, întotdeauna am locuit în perimetrul casei mele. M-am întors acasă pe jos, de la teatru. Descărcare de emoţie, de nervi, se produce şi mă ajută foarte mult. La Comedia franceză vin cabinierele cu o sticlă de şampanie după spectacol. Bei un pahar de şampanie, poţi să îl bei şi pe al doilea, mai vin spectatori la cabina ta cu care vorbeşti despre spectacol. Asta te ajută să-ţi continui starea, să nu revii prea brusc cu picioarele pe pământ.”

Alain Delon: „Totul este ipocrit. Nu mai există respect, nu contează decât banii. Voi părăsi fără regrete această lume”

0

Considerat cel mai frumos bărbat al Planetei din anii 70, Alain Delon a declarat că va părăsi „această lume fără regrete”, într-un interviu publicat într-un numar special al Paris Match, consacrat celor 60 de ani de carieră ai starului francez.

„Viața nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut totul, am văzut totul. Dar, mai ales, urăsc această epocă, îmi vine să vomit”, a afirmat actorul în vârstă de 82 de ani, la finalul acestui interviu intitulat „Eu, Delon: interviul vieții sale”, în care acesta povestește despre cariera sa, raporturile dificile cu familia, femeile pe care le-a iubit și prietenii pe care i-a pierdut.

„Sunt aceste fiinte pe care le urăsc. Totul este fals, totul este ipocrit. Nu mai există respect, cuvântul dat. Nu contează decât banii. Știu ca voi părăsi această lume fără regrete.” – Alain Delon.

Întrebat despre locul unei femei în viața sa de astăzi, Alain Delon mărturisește: „Nu spun că nu există candidate. Sunt cu zecile, dar niciuna nu îmi convine pentru a-mi sfârși viața (…) Aș putea să mă căsătoresc cu o femeie, dacă este pregătită să mă însoțească până la sfârșit”.

Legendarul actor a mai spus că turnarea ultimului său film, unde va juca alături de Juliette Binoche, întârzie. Și „mi-aș dori să urc pe scenă o ultimă dată”.

Puterea și banii te fac arogant, boala și singurătatea îți demonstrează că ești nimic pe acest pământ

0

Un om care are mai mult succes sau mai mulți bani va fi mereu considerat un arogant de către cei care au mai puțin. Indiferent de ce spune și indiferent de ce face, nu va scăpa de amărăciunea unor oameni.

Adevărul este că cei mai mulți oameni cu adevărat înstăriți și care și-au dobândit averea prin muncă și prin determinare sunt, de fapt, oameni destul de responsabili. De ce? Pentru că crearea unei averi considerabile, pe parcursul a zeci de ani, mai ales dacă persoana provine din mijloace reduse, permite ca acea persoană să rămână cu picioarele pe pământ. Pe de altă parte, dacă o persoană câștigă sume uriașe de bani într-un timp scurt, pare să se schimbe.

Cu toate acestea, boala și moartea pot demonstra oricând că indiferent de bani și avere, omul este nimic pe acest pământ. Cea mai importantă avere pe care omul o poate avea este sănătatea. Spre deosebire de bani, sănătatea se câștigă exclusiv prin perseverență și disciplină.

Deși banii sunt puternici și pot cumpăra aproape orice, nu pot cumpăra sănătatea. Odată ce o persoană are o problemă critică de sănătate, nu se mai poate întoarce la viața pe care a avut-o înainte.

Banii nu pot face decât să cumpere toate medicamentele de care este nevoie pentru vindecare însă corpul, și așa, poate ceda. Câți oameni bogați mor la o vârstă fragedă?

Este foarte important să ai o sănătate bună pentru a câștiga o avere bunăși pentru a duce un trai decent. Atunci când sănătatea este pusă în pericol, banii nu te pot ajuta mereu.

Sănătatea este sursa de fericire!