Sfaturile lui Alexandru Vlahuță lăsate scrise fiicei lui sunt o adevărată lecție de viață. Învățăturile acestea sunt cheia unei vieți spirituale împlinite.Una dintre epistolele scriitorului român Alexandru Vlahuță este un adevărat far pentru oceanul neliniștilor tinerești al vremurilor noastre. Aceste învățături au fost scrise de către autor, atunci când fiica sa, Margareta, a împlinit 17 ani. În prezent, epistola se păstrează în original la casa memorială a lui Vlahuţă de la Agapia.

„Să traiesti Mimilica dragă, și să fii bună – să fii bună pentru ca să poți fi fericită.

Cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiți și-al doilea… al doilea… de! norocul și celelalte „pere malăiețe” care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire și nicio putere, pe când fericirea, adevărată fericire în sine răsare și-n tine-nfloreste și leagă rod, când ți-ai pregătit sufletul pentru ea. Și pregătirea este o operă de fiecare clipă – când pierzi răbdarea, împrăștii tot ce-ai înșirat și iar trebuie s-o iei de la început. De aceea și vezi așa de puțini oameni fericiți… Atâți câți merită…

A, dacă nu ne-am iubi pe noi așa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoană noastră și dacă ne-am dojeni de câte ori am mințit sau ne-am surprins asupra unei răutăți ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârșit ne-am examina mai des și mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să razuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate și de necinste murdară, din care se îngrașă dobitocul ce se lăfăiește în nobila noastră făptură.

Se știe că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătură și din durerile altora. Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să știi doar ce să vrei. Și văd c-ai început să știi asta.

Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ți faci singură mustrări și să-ți cauți singură drumul cel adevărat!

Așa, Mimilica dragă, ceartă-te de câte ori te simți egoistă, de câte ori te mușcă de inima șarpele răutății, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu ține, dreaptă cu prietenii și suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deșteptăciunea te îndeamnă să strigi: „Uitați-va la mine!” Dar mai ales aș vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău asta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roșești. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulțumire deplină, ca o conștiința curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înțelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citești și atunci cu sufletul senin de azi.