Călugării duc o viaţă cumpătată şi din punct de vedere alimentar, nici vorbă de mâncăruri procesate, mesele sunt luate în linişte, acesta fiind motivul pentru care feţele bisericeşti de pe Muntele Athos au o speranţă de viaţă mai lungă cu zece ani decât grecul obişnuit. Acest stil de viaţă face obiectul unei cărţi care te învaţă mai degrabă cum să trăieşti, nu doar cum să slăbeşti.
Mult lăudata dietă mediteraneană a fost mereu oferită drept exemplu de reţetă minune pentru o viaţă mai lungă şi ferită de o mulţime de afecţiuni grave cu care se confruntă omul modern. Însă cea mai recentă „vedetă“ intrată pe scena dietelor este prezentată în volumul „The Mount Athos Diet“ (Dieta de la Muntele Athos), scris de Richard Storey, Sue Todd şi Lottie Storey, trei nutriţionişti care au încercat să schimbe conceptul de dietă prin împărţirea celor şapte zile ale săptămânii în trei perioade alimentare distincte, inspiraţi de cele observate la mănăstirile de pe muntele Athos: trei zile de moderaţie, trei zile de post şi o zi de sărbătoare sau dezlegare.
Ziua de moderaţie
- Mic dejun: musli cu ovăz (sau alte cereale) şi fructe de pădure, măr răzuit sau alte fructe proaspete de sezon, suc de lămâie, lapte/apă şi alune sau nuci
- Prânz: supă de pui cu pită din făină integrală
- Cină: cartof dulce copt cu măsline, brânză feta şi salată verde
- Gustări: un măr/o mână de nuci sau seminţe
Ziua de post
- Mic dejun: grapefruit la grătar
- Prânz: supă de legume cu o felie de pâine din făină integrală
- Cină: fasole untoasă coaptă cu roşii proaspete şi salată. Fasolea untoasă are boabe mari şi aplatizate, de culoare albă, cu o textură cremoasă. Pentru a face fasole coaptă se aleg boabele, se acoperă cu apă rece şi se lasă peste noapte. A doua zi se scurge bine fasolea, se aşează într-o cratiţă mare, se acoperă cu apă proaspătă şi se presară puţin bicarbonat de sodiu. Se fierbe fasolea, se reduce apoi focul şi se lasă la foc mic cam 35 de minute. Se scurge, se spală cu apă rece şi se aşează într-un castron, se acoperă vasul şi se dă la cuptor până când fasolea este fragedă. Se adaugă apă fierbinte, în cantităţi mici, dacă fasolea se usucă, iar în ultimele 30 de minute de copt se îndepărtează capacul.
- Gustări: legume crude
Ziua de moderaţie
- Mic dejun: piersici la grătar cu iaurt grecesc
- Prânz: supă de morcovi şi coriandru
- Cină: saltă de pui cu dressing de iaurt grecesc şi un pahar de vin alb
- Gustări: o bucăţică de ciocolată neagră, fructe sau legume crude
Ziua de post
- Mic dejun: musli
- Prânz: supă de linte
- Cină: cartof copt în coajă cu salată de varză Kale şi morcovi
- Gustări: un bol mic de nuci, seminţe şi fructe de pădure
Ziua de dezlegare
Orice este permis, dar fără a exagera în privinţa porţiilor.
Autorii regimului spun că zilele se pot succeda în orice ordine, pentru ca regimul să fie adoptat cât mai firesc, fără să fie perceput ca o corvoadă.
Mesele care se iau în cadrul mănăstirilor, de două ori pe zi, reprezintă o extensie, o completare a unei zile obişnuite, se arată în volumul amintit. Se mănâncă în linişte, în timp ce călugărilor li se citeşte din Sfintele Scripturi, produsele care ajung pe masă sunt crescute în grădinile mănăstirilor, iar viaţa monahală presupune moderaţie în toate, inclusiv în felul în care se ia masa. Nu în ultimul rând, călugării duc o viaţă activă, muncind în aer liber, pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi. Iar toate aceste reguli pot fi aplicate, cu adaptările necesare, şi stilului de viaţă modern.
Richard Storey, unul dintre autorii cărţii The Mount Athos Diet, care a vizitat an de an călugării de pe muntele Athos, în ultimii 15 ani, a ajuns la concluzia că acest tip de regim alimentar ar putea funcţiona la fel de bine pentru toată lumea.
Călugării se numără printre cei mai sănătoşi oameni din lume, cu rate foarte scăzute de cancer şi aproape fără cazuri de Alzhaimer, iar după ani în care am trăit printre ei pot spune că dieta lor joacă un rol important în starea de sănătate. De fiecare dată m-am întors de la muntele Athos mai slab cu câteva kilograme, mai sănătos şi cu un tonus mai bun, dar niciodată nu am simţit că aş fi făcut un efort sau că aş fi fost privat de ceva anume. Am testat dieta călugărească pe mai multe persoane ca să vedem dacă este eficientă şi în cazul unui stil de viaţă modern. Eu am slăbit aproape 10 kilograme, toată lumea a slăbit, a explicat Storey pentru Daily Mail.