Dacă nu ați auzit până acum de Irina Binder, trebuie să știți că ea este o tânără scriitoare din România. E autoarea uneia dintre cele mai bine vândute cărți din România, și anume „Fluturi”, o carte care s-a transformat într-un adevărat fenomen editorial și care continuă să rămână în topurile bestsellerurilor la nivel național. Vocea tinerei generații, Irina Binder este citită și îndrăgită de mii de oameni. Autoarea se numără printre cei mai citiți scriitori români, iar primele două volume din Fluturi au ocupat timp de 3 ani locul 1 în topul vânzărilor.
Scriitoarea a relatat pe pagina sa de socializare recent următorul mesaj:
„Atâta preocupare față de ce crede și ce spune lumea!
Dragii mei, știți cine contează cu adevărat? Cei care sunt alături de voi. Cei cu care împărțiți o bucată de pâine, un necaz și un vis. Cei cărora nu vă este teamă să le spuneți un secret, cei care nu vă judecă pentru alegerile cu care nu rezonează, cei pentru care nu trebuie să fiți altfel și altcineva decât sunteți pentru a vă accepta în preajma lor și pentru a vă iubi. Contează cei care vă respectă pe voi și care respectă ceea ce iubiți. Contează doar cei care contribuie la bunăstarea, la evoluția și la fericirea voastră. Părerologii nu au nicio importanță. Nici bârfele lor. Vă asigur că oamenii de calitate nu ascultă cu gura căscată bârfele nimănui. Ceea ce fac alții nu e treaba voastră, veți fi mereu în avantaj față de cei care judecă și vorbesc aiurea. Iar dacă reușiți să îi ignorați și să fiți fericiți, sunteți cu adevărat în câștig.”
Acestea au fost cuvintele scrise de Irina Binder pe pagina sa de socializare. Cuvinte care, poate pe unii dintre noi ne vor pune pe gânduri. De foarte multe ori dai importanță părerile societății despre ceea ce faci. Ceea ce poate nu este bine.Nu trebuie să ținem cont de părerea lumii, deoarece viața este prea scurtă, iar cei mai nefericiți în această lume sunt oamenii cărora le pasă prea mult de părerile altora.