Ficatul are rolul de a elimina toxinele acumulate din mâncarea, băuturile sau medicamentele pe care le utilizăm zilnic.
Unele boli ale ficatului au un caracter temporar şi se vindecă de la sine, în timp ce altele pot dura perioade lungi şi pot conduce la apariţia unor complicaţii destul de severe.
Iată una dintre reţetele care au produs vindecări incredibile ale pacienţilor având un succes deosebit în cazul unor boli de ficat la care medicina a fost neputincioasă.
CEAI DIN PATRU RĂDĂCINI
Cu acest tratament un bolnav de ciroză în ultima fază susţine că s-a vindecat şi a fost complet restabilit în câteva luni.
REŢETA
În 3 litri de apă se pun 3 linguriţe de rădăcină de dud mărunţită şi câte o linguriţă din următoarele plante: măceş, pir, urzică vie.
Se fierbe la foc mediu până mai rămâne 1 litru de apă, după care vasul se îndepărteză de pe foc, se adaugă o jumătate de linguriţă de iarbă de rostopască se lasă să se răcescă după care se filtrează.
MOD DE ADMINISTRARE
Se administrează 1 litru de preparat, pe stomacul gol pe parcursul unei zile urmând ca a doua zi să să se facă o nouă doză. Se va consuma mereu proaspăt preparat.
În cazul ascitei, tratamentul se consumă până când abdomenul ajunge la volumul normal, după care se va face o pauză de 2 săptămâni după care se va relua.
Pentru a mărunţi rădăcinile de dud şi măceş, se utilizează o lamă cu care se taie aşchii subţiri de rădăcină ca şi cum am ascuţi un creion.
Din cauza rădăcinii de dud, foarte importantă în ascită, pacientul va urina foarte des şi de culoare roşie.
Pe timpul tratamentului se va ţine un regim foarte sever fara consum de: carne, grăsimi, alcool, prăjeli.
Se recomandă odihnă la pat în primele 2-3 săptămâni, iar după vindecare, tratamentul se va relua anual timp de 1 – 2 luni.
Înainte de a urma acest tratament ar fi bine să consultați și un specialist.