Ce s-a întâmplat cu Semedo, jucătorul care a făcut furori în România: s-a lăsat de fotbal şi…

0
Ce s-a întâmplat cu Semedo, jucătorul care a făcut furori în România: s-a lăsat de fotbal şi…

Antonio Semedo s-a făcut apreciat în România prin evoluţiile pe care le-a avut îndeosebi la CFR Cluj. În afară de formaţia ardeleană, Semedo a mai jucat la Steaua şi la Unirea Urziceni.

Jucătorul portughez, acum în vârstă de 37 de ani, s-a lăsat de fotbal şi se bucură de viaţă. Semedo se plimbă prin toată lumea, fostul fotbalist publicând pe pagina lui de Facebook imagini din vacanţe.

Semedo s-a mutat în Londra şi se pare că nu păstrează o amintire prea plăcută legată de perioada petrecută la Steaua. Cu toate că a evoluat la Steaua după ce a fost la CFR Cluj, Semedo se prezintă pe Facebook ca fiind jucător al lui CFR Cluj, semn că aceea a fost cea mai frumoasă perioadă din cariera lui de jucător.

Gigi Becali l-a criticat dur pe Semedo atunci când portughezul a jucat la Steaua. După ce a declarat că „Semedo a fost vai de mama lui” la meciul pierdut cu 5-3 de Steaua cu Olympique Lyon în Liga Campionilor, Gigi Becali a susţinut după ce portughezul şi-a reziliat contractul cu Steaua că acesta „a fost cea mai mare ţeapă din istoria Stelei”.

Semedo a jucat pentru Steaua un sezon, 2008-2009, evoluând în 24 de partide şi marcând 3 goluri. El fusese transferat de la CFR Cluj, pentru care a jucat, între 2006 şi 2008, 68 de meciuri şi a marcat 13 goluri. Ultima „aventură” a lui Semedo în România a fost la Unirea Urziceni, care în acea perioadă era antrenată de Dan Petrescu. Semedo a jucat un sezon la Unirea Urziceni, evoluând în 40 de meciuri şi marcând 8 goluri.

Sursa : Cancan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.