Tabelul din imagine este foarte simplu. La prima vedere, seamănă izbitor cu un joc al minții numit Sudoku, însă iubitorii de astfel de exerciții își dau seama imediat că nu este vorba despre așa ceva. Mai ales că Sudoku nu permite numere mai mari decât 9.Totuși, care este regula tabelului? Fiecare căsuță pare să fie completată la întâmplare, dar nu este așa. O serie de calcule simple te ajută să găsești soluția, însă trebuie să știi care sunt acestea.
Noi îți dăm un indiciu, este vorba despre înmulțire și scădere. Tot ce mai trebuie să faci este să găsești ordinea în care trebuie să aplici aceste calcule. Ți-ai dat seama?
Iată cum se completează căsuțele de pe rândul vertical din dreapta: 3 x 4 = 12, deci fiecare număr din primul rând trebuie înmulțit cu 4. Apoi, 12 – 4 = 8, așadar, din fiecare număr de pe rândul din mijloc trebuie scăzut 4. Iar pentru a afla răspunsul la cerință, calculăm astfel: 5 x 4 = 20, 20 – 4 = 16.
Actualizare:
Un cititor fidel ne-a trimis si a doua solutie.
Aceasta are o alta abordare mai logica se pare, fiind vorba despre adunare și impartire.
Daca aduman primele doua numere de pe coloana (verticala) si le impartim la 2 ne da rezultatul logic.
Deci demonstratia:
(3+7)/2=5
(12+28)/2=20
Asadar
(8+24)/2=16
Asta e frumusetea ARITMETICII. Fiecare cu creativitatea lui (ei).