Satul în care soarele răsare de două ori, magnet pentru turiștii din țară și nu numai. Cunoscutul jurnalist Alex Dima, fascinat de Rimetea

0
Satul în care soarele răsare de două ori, magnet pentru turiștii din țară și nu numai. Cunoscutul jurnalist Alex Dima, fascinat de Rimetea

Se spune că Rimetea este locul în care soarele răsare de două ori. Şi asta pentru că Piatra Secuiului, care străjuieşte localitatea, este atât de aproape şi atât de înaltă, încât chiar şi după ce răsare soarele dimineaţa, satul este încă în umbră, deşi afară e lumină. Apoi, după ce are timp să se mai ridice un pic pe cer, soarele se iţeşte de după Piatra Secuiului, răsărind pentru a doua oară pentru a lumina şi satul Rimetea.

Cunoscutul jurnalist Alex Dima, s-a aflat weekend-ul trecut în județul Alba, un punct de oprire al acestuia fiind și localitatea Rimetea, cunocută pentru Piatra Secuiului care domină peisajul din jurul așezării. De pe pagina de socializare a acestuia mai aflăm că anul acesta, pentru concediul de vară, Alex a ales doar obiective turistice de la noi din țară, iar o oprire la Rimetea nu putea fi exclusă de pe lista lui.

Comuna Rimetea cuprinde un număr de două sate: reşedinţa de comună Rimetea şi satul aparţinător Colţeşti.

Reşedinta de comună Rimetea, cunoscută şi sub denumirea de Trascău (limba română), Torocko (limba maghiară) şi Eisenburg (limba germană) este atestată încă din anul 1257-1272 sub numele de Toroczko. În anul 1289 este pomenit castrum Turusco, pentru ca la 1291 să apară într-un documentar controversat menţiunea de libera villa Turulzko, denumire ce ar fi atestat statutul de oameni liberi al locuitorilor.


Acest caracter poate fi confirmat de menţionarea în 1470 a oppodum Thorozco şi în 1493 a oppidum Trosko, în timp ce la 1666 se vorbeste de Thoroczko varos (oraş).

Denumirea actuală de Rimetea este contemporană.

Satul aparţinător Colţeşti este pomenit încă la 1332 când este menţionat un sacerdos de Sancto Georgio, iar la 1461 se vorbeşte de Zent Geurg Siculorum. Şi în acest caz denumirea actuală a localităţii este contemporană.

Comuna Rimetea este situată la 46 grade 25 minute latitudine nordică şi longitudine estică în partea nordică a judeţului Alba într-un mic bazinet depresionar respectiv depresiunea Trascăului, străbătută de la sud la nord de cursul văii Rimetea.
Comuna se învecineaza în vest cu comunele Poşaga şi Ocoliş, în sud cu comuna Livezile, în est cu comuna Mirăslău şi în nord – est şi nord cu judeţul Cluj.


Din punct de vedere geografic, localitatea se află în nordul Depresiunii Trascăului. Înconjurată de masive montane care domină cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti, ea se individualizează ca o arie depresionară tipică şi unitară sub raport morfologic şi fizico-geografic. Depresiunea are o formă elipsoidală, alungită pe direcţia nord-sud pe o distanţă de 11 km, în timp ce lăţimea maximă este de 4 km. Unul din punctele cele mai joase ale depresiunii (430 metri) este situat la nord, la intrarea văii în defileu, zona fiind una din zonele cu altitudinile cele mai coborate.

sursa foto: facebook.com/Alex Dima

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.