Melodia arabeasca care a cucerit intreaga lume! |

0

Muzica arabeasca, cu ritmurile ei exotice, liniile melodice deosebite si versurile ei intr-o limba frumoasa si senzuala, atrage si fascineaza pe multi.

Ea poate exprima cu usurinta exuberanta si vitalitate si deopotriva profunzime si sensibilitate.

Pentru ca este vineri si momentul ideal pentru relaxare si visare, va propunem sa ne lasam purtati de muzica pe indepartatele meleaguri orientale si sa ascultam o minicolectie orientala cu cele mai frumoase melodii arabesti.

Muzica populara turceasca, cu origini in stepele Asiei, este in complet contrastanta cu muzica turceasca clasica de la curtea Imperiului Otoman.

Pana acum ceva timp, aceasta muzica nu fusese scrisa, traditia fiind transmisa prin viu grai de catre trubadurii turci.

Avand un amplasament geografic unic, acolo unde Occidentul si Orientul se intalnesc, Turcia a fost liantul esential in amestecarea culturilor orientale, islamice si mediteraneene de-a lungul istoriei.

Anatolia, una dintre primele zone populate de oameni, poseda o diversitate culturala rara datorita influentei maselor de oamnei care au trait aici.

Cultura bogata se reflecta in muzica si exista chiar si o legenda care povesteste cum a luat nastere muzica in Turcia: intorcandu-se de la vanatoare, unul dintre vanatori a auzit un sunet foarte aparte si frumos.

Cand s-a uitat mai atent pentru a vedea de unde vine, a zarit un craniu de cal.

Cateva suvite din coama erau infasurate in jurul craniului, vibrand la adierea vantului. Vanatorul a luat craniul si a incercat sa imite sunetul, batand ritmul cu degetele.

Muzica venita din craniu era frumoasa si melodioasa, asa ca pe baza acestui principiu a realizat primul instrument cu coarde.

Muzica traditionala include in principiu cantece anonime care au fost create urmand un anumit ritm, fiind apoi cantate in locuri publice, in regiunea unde au fost compuse si reusind sa supravietuiasca pana in ziua de azi.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, muzica otomana a fost influentata de traditiile clasice occidentale, lucru care a jucat un rol foate important in transformarea structurilor monofonice in polifonice.

In timpul perioadei republicane, tematicile muzicii turcesti traditionale s-au aprofundat pe fondul valorilor muzicale ale traditiilor clasice occidentale, dezvoltand structura polifonica moderna.

In secolul al XX-lea, produsele culturii populare au fost diversificate foarte mult mai ales spre inceputul acestui secol, adresandu-se unui public mult mai variat.

La inceputul secolului al XXI-lea muzica pop a dobandit capacitatea de a satisface aproape intreaga cerinta pentru muzica si de a da nastere la noi curenturi.

Muzica popoarelor arabo-persane este prin excelenţă de natură monodică, iar ca structură şi funcţionalitate, modală. Pe plan estetic, ea are ca trăsătură dominantă caracterul expresiv, comunicativ, atribuit fiecărui element component: melodie, ritm, sisteme intonaţionale, dinamică.

Pornind de la un asemenea concept estetic, în muzica arabo-persană execuţia stilistică, personală, capătă o importanţă aparte, interpretul trebuind să îmbine forma tradiţională a cântului cu practici improvizatorice şi ornamentări proprii.

Aşa s-a format şi dezvoltat în veacuri un stil de artă populară uşor de recunoscut în ţesăturile vestite pe întregul glob, în arabescurile construcţiilor, în motivele de artă plastică şi chiar în caracterele scrierii arabe.

Principii generale în teoria modurilor arabe

Structura microintervalistă a octavei

După teoria muzicii tradiţionale arabe, spaţiul octavei cuprinde 17 sunete dispuse în 16 intervale, în care distingem: sferturi de ton, jumătăţi de ton şi trei sferturi de ton.

În întregime, octava muzicii tradiţionale arabe conţine deci 9 sferturi de ton, 6 jumătăţi de ton şi un interval de trei sferturi de ton.

Sistemul de funcţiuni în moduri arabe

Principalele funcţii pe care le îndeplinesc funcţiile în modurile arabo-persane, sunetele predominante, sunt în număr de patru:

sunetul-mărturie („Shâhed”);

sunetul de oprire la semicadenţă sau cadenţe interioare („Ist”);

sunetul variabil în mod („Marthégayer”);

sunetul de concluzie – finala („Forud”).

Primul sunet are importanţa cea mai mare în mod, fiind centrul în jurul căruia evoluează întreaga melodie.

Pentru importanţa sa în timpul execuţiei, interpretul pune mereu în valoare sunetul-mărturie: se aude mai des pe firul melodic, este îmbogăţit şi înfrumuseţat prin ornamentări specifice (arabescuri).

De obicei, sunetul-mărturie corespunde cu treapta întâi a modului, dar nu obligatoriu, el putând fi pe oricare altă treaptă, chiar dacă aceasta reprezintă o înălţime de sfert de ton.

Cel de-al doilea sunet cu funcţiune precizată în mod, sunetul de oprire la cadenţele interioare, se utilizează numai după ce a fost suficient afirmat şi impus în melodie sunetul-mărturie.

Un al treilea sunet cu funcţiune precizată în mod îl constituie sunetul de înălţime variabilă, identic cu treapta mobilă din sistemul modal est-european. În fiecare mod, numai un anume sunet poate avea o înălţime variabilă.

Ultima funcţiune precizată de teoria modală arabă este aceea a sunetului de concluzie, care încheie melodia, aflându-se de obicei pe alte sunete, decât celelalte trei funcţiuni descrise.

Cântul modal arab foloseşte, de asemenea, modulaţia ca principiu activ (Gushé) intervenind în raport de modificare a caracterului expresiv al melodiei, de stările sufleteşti şi mobilul variat al acestora

Diverse |


DISTRIBUIȚI